Pârtia de schi de la Slănic Moldova se deschide vineri. Care sunt tarifele

Publicat: 02 12. 2014, 18:56

Iubitorii de sporturi albe, în special cei din zona Moldovei, se vor putea bucura, începând de vineri, de pârtia de schi „Nemira”, care va fi deschisă pentru prima dată publicului, de la recepția făcută în primăvara acestui an, în stațiunea băcăuană Slănic Moldova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cu o investiție de 5,6 milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană și Consiliul Județean (CJ) Bacău, pârtia este una dintre cele mai moderne din România, fiind prevăzută cu telescaun, instalație de înzăpezit artificial și nocturnă.

„Conform procedurilor, au fost realizate toate verificările care se impun la instalația de telescaun și cea de zăpadă artificială. S-a început bătătoritul zăpezii astfel încât, până vineri, pârtia să se încadreze în parametri normali pentru schiat. Să sperăm că o să țină zăpada și nu o să se încălzească pentru a ne da planurile peste cap”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX directorul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, Romil Botezatu.

Tarifele stabilite de Consiliul Județean Bacău pentru acest sezon rece la instalația de telescaun a pârtiei de la Slănic Moldova sunt cuprinse între 5 lei de persoană, pentru o singură urcare, și 100 de lei, abonament pentru două zile. Copiii, elevii și studenții vor beneficia de reducere, respectiv 3 lei o singură urcare și 60 de lei abonamentul pentru două zile.

Cu o lungime de 1.414 metri, o lățime medie de 38 de metri și o diferență de nivel de 240 de metri pârtia este încadrată în categoria celor ușoare și, implicit, îi conferă acesteia un grad de atractivitate deosebit de ridicat.