Pasajul Piața Sudului se face cu fonduri UE. Oprescu și Hellvig au semnat contractul pentru finanțare

Publicat: 26 10. 2012, 17:53
Actualizat: 28 09. 2018, 06:37
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, și ministrul Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, au semnat vineri contractul pentru finanțarea pasajului rutier Piața Sudului, o investiție de peste 127 de milioane de lei, din care 96.428.000 de lei fonduri nerambursabile UE și de la bugetul de stat.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, și ministrul Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig, au semnat vineri contractul pentru finanțarea pasajului rutier Piața Sudului, o investiție de peste 127 de milioane de lei, din care 96.428.000 de lei fonduri nerambursabile UE și de la bugetul de stat.

Pasajul subteran de la Piața Sudului este cel mai mare proiect din București realizat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013. Cu această lucrare se va închide principalul inel de circulație din Capitală, iar în zonă timpul de așteptare în trafic se va reduce cu 74,2 la sută, potrivit Primăriei Capitalei.

Valoarea totală a proiectului este de 127.140.761 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 96.428.030 de lei. Din această sumă, 85.125.468 de lei reprezintă fonduri europene, restul fiind contribuția de la bugetul național.

Municipalitatea va suporta diferența de 30,7 milioane de lei pentru finanțarea proiectului.

Întrebat când vor începe lucrările de construcție ale pasajului, Sorin Oprescu a răspuns: „Cât de curând”.

Primarul Capitalei a precizat că este pregătit caietul de sarcini pentru lansarea licitației și a estimat că la începutul lunii martie 2013 vor fi muncitori „cu lopețile pe-acolo”.

Durata proiectului este de 26 de luni, dintre care 18 luni sunt pentru execuția lucrărilor, iar opt luni sunt prevăzute pentru activitățile de management.

Pasajul subteran de la Piața Sudului se va realiza pe direcția Calea Văcărești – strada Nițu Vasile și va avea o lungime de 356 de metri, dintre care rampa spre Văcărești va avea 111 metri, iar rampa spre Nițu Vasile – 160 de metri. Lungimea în subteran va fi de 85 de metri, iar înălțimea de cinci metri.

De asemenea, vor fi construite patru pasaje pietonale subterane care vor traversa intersecția Piața Sudului. La suprafață, în intersecția Calea Văcărești – Șoseaua Olteniței – strada Nițu Vasile va fi amenajat un sens giratoriu cu patru benzi de circulație și vor fi refăcute liniile de tramvai și troleibuz, zonele pietonale și spațiile verzi.

Proiectul presupune ocuparea unei suprafețe de 36.951 de metri pătrați prin efectuarea lucrărilor, dintre care vor fi refăcute suprafețe de 11.000 de metri pătrați de carosabil, peste 5.800 de metri pătrați de trotuare și 2.700 de metri pătrați de spațiu verde. Totodată, vor fi create 100 de locuri de muncă în faza de execuție.

Directorul general al Direcției Infrastructură și Servicii Publice din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, a spus că prin construcția pasajelor pietonale subterane, în paralel cu cele pentru vehicule, cel puțin 50 la sută din trecătorii din zonă vor traversa în intersecția Piața Sudului fără să meargă pe șosea, astfel că vor fi și desființate unele treceri de pietoni, contribuind la fluidizarea traficului.

Pe de altă parte, pe parcursul efectuării lucrărilor, traficul va fi oprit, însă numai pe timpul nopții și pe perioade foarte scurte, asigurându-se cel puțin o bandă pe sens pe direcțiile principale, a precizat Dumitru.

Rețelele utilitare trebuie dezafectate și relocate înaintea începerii lucrărilor de construcție, a mai spus Dumitru.