Patriarhia a anunțat anularea întâlnirii dintre Prefericitului Daniel și Laura Bush

Publicat: 15 02. 2012, 13:32
Actualizat: 06 03. 2012, 18:31
Patriarhia a anunțat anularea întâlnirii dintre Prefericitului Daniel și prima doamnă a Statelor Unite Laura Bush, apreciind că situația în care se află acum șeful Bisericii Ortodoxe nu mai permite întrevederea, a anunțat, luni, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al instituției.

"Era vorba despre o întrevedere protocolară în care doamna Laura Bush urma să viziteze reședința și Palatul Patriarhiei, unde se află obiecte din patrimoniu bisericesc. Întrucât Patriarhul este în spital după accidentul de duminică, când a suferit o fractură dublă la gamba stângă, întâlnirea nu mai poate avea loc”, a declarat părintele Stoica.

Citește despre pe Mediafax.