Percheziții în București și Teleorman, la locuințele unor suspecți de furturi din locuințe

Publicat: 04 04. 2013, 11:23
Actualizat: 04 07. 2013, 16:07
Polițiștii bucureșteni specializați în investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale, fac joi trei percheziții domiciliare în București și județul Teleorman, pentru a găsi și duce la audieri membrii unei grupări specializate în furturi din locuințe.

Oficiali din Poliția Capitalei au precizat, pentru MEDIAFAX, că sunt căutați doi bărbați și două femei, pentru care au fost emise mandate de aducere.

Gruparea a fost monitorizată de polițiștii Secției 25 timp de mai multe luni, stabilindu-se că membrii grupării ar fi spart, încă de la sfârșitul anului trecut, mai multe apartamente din sectorul 6, aflate la parter sau la etaje inferioare.

Potrivit surselor citate, cei doi bărbați din grupare sunt suspectați de comiterea furturilor, în timp ce femeile s-ar fi ocupat cu ascunderea bunurilor furate și comercializarea acestora.