Percheziții la CJ Hunedoara și la locuința președintelui instituției, într-un dosar de corupție

Publicat: 07 11. 2014, 09:10

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), cercetările în acest dosar vizează „suspiciuni de săvârșire, în perioada 2011-2014, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție”.

Vineri, procurorii DNA Alba fac 18 percheziții în județul Hunedoara, dintre care una este la sediul unei instituții publice, iar restul la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituția publică unde au loc percheziții este Consiliul Județean Hunedoara, fiind de asemenea percheziționată și locuința președintelui CJ, Mircea Ioan Moloț (PNL).

Potrivit surselor citate, anchetatorii vor ridicat doar documente în urma perchezițiilor.

În acest dosar este vizat și președintele CJ Hunedoara, existând în cazul lui suspiciuni de trafic de influență, cumpărare de influență și abuz în serviciu, au mai spus sursele citate.

Procurorii sunt sprijiniți în această cauză de Serviciul Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Mircea Ioan Moloț este președintele PNL Hunedoara și președinte al Consiliului Județean Hunedoara din 2004.