Percheziții la mai multe spații comerciale închiriate la hotelul Rin Grand

Publicat: 10 03. 2014, 13:42
Actualizat: 01 02. 2019, 13:27

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a anunțat, într-un comunicat de presă, că împreună cu ofițeri de poliție judiciară de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, au fost făcute, luni, 65 percheziții domiciliare, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări infracționale organizate, formată din 20 de persoane, specializată în infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Procurorii vor audia 20 de persoane, la sediul DIICOT – Structura Centrală, urmând să fie dispuse măsuri legale.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că o parte dintre cele 65 de percheziții au fost făcute la mai multe spații comerciale închiriate în hotelul Rin Grand. Potrivit surselor citate, perchezițiile nu au vizat proprietarii sau administratorii hotelului, ci societăți care au închiriat spații comerciale la Rin Grand.

Potrivit DIICOT, membrii grupării infracționale organizate, structurată pe mai multe paliere, ar fi creat un circuit financiar prin care 120 de societăți comerciale ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive, beneficiind de reduceri importante de impozit pe profit și TVA, ca urmare a interpunerii frauduloase în activitatea comercială derulată a 30 de firme fantomă.

„Astfel, o parte din membrii grupării deschideau conturi personale și acceptau ca sumele provenite din infracțiuni să fie transferate în conturile respective, acestea fiind retrase ulterior și predate altor membrii ai grupului, fiind astfel ascunsă originea ilicită a sumelor”, au precizat procurorii.

Ulterior, o parte dintre societățile comerciale de tip fantomă erau radiate, pentru a ascunde originea activităților infracționale și, în același timp, fie erau înființate societăți de tip fantomă noi, fie erau cesionate părți sociale ale unor societăți comerciale deja înființate, care erau transformate apoi în firme de tip fantomă, potrivit DIICOT.

Prejudiciul produs astfel bugetului de stat a fost estimat de anchetatori la aproximativ 100 de milioane de lei. Procurorii au instituit măsuri asiguratorii, pentru recuperarea prejudiciului.

Perchezițiile au fost făcute cu sprijinul Jandarmeriei Române, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informații.