Persoanele cu dizabilităţi din Constanţa vor beneficia de taxi gratuit. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Publicat: 20 08. 2020, 16:55
Persoanele cu dizabilităţi din Constanţa vor beneficia de taxi gratuit. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Persoanele cu dizabilități motorii din municipiul Constanța vor beneficia gratuit de “Ability Taxi”, o mașină care dispune de un kit special pentru a transporta locuitorii din oraș, cu probleme în a se deplasa singuri.

Mașina se află în serviciul Direcției de Asistență Socială. Serviciul de transport gratuit “Ability Taxi” a fost prezentat, joi, de Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

Obiectivul principal este asigurarea dreptului la transport adaptat al persoanelor cu dizabilităţi motorii, utilizatori de fotolii rulante din municipiul Constanţa. Ability Taxi va oferi transport gratuit, cu o maşină special adaptată, persoanelor cu dizabilităţi care folosesc scaune rulante pe raza municipiului Constanţa, pentru a facilita deplasarea acestora”, a spus edilul Constanţei.

Persoanele care vor să beneficieze de acest serviciu trebuie să-și facă programare cu 24 de ore înainte. Trebuie să aibă certificat de handicap și domiciliul în Constanța. Persoanele aflate într-un centru rezidențial public nu pot beneficia de acest serviciu.

Mașina „Ability Taxi”

“Ability Taxi”, gratuit pentru cei cu dizabilități motorii

În funcție de numărul de solicitări, Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa va lua în calcul extinderea proiectului. Persoanele cu dizabilități vor putea, astfel, să meargă gratuit la locul de muncă, pentru ședințele de recuperare sau la diverse activități sociale.

Prin oferirea acestui serviciu dedicat persoanelor cu dizabilităţi se va facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi la programările medicale, la serviciu, la întâlnirile de recuperare, la diverse activităţi sociale, etc. ajutând în mod indirect la reintegrarea acestora în societate. Grupul ţintă al proiectului ABILITY TAXI>> este reprezentat de persoanele cu handicap fizic, respectiv cu dizabilităţi motorii”, au mai precizat reprezentanţii primăriei Constanţa.