Peste 100 de bunuri din magazine de antichități, sigilate sau ridicate în vederea expertizării

Publicat: 30 09. 2012, 13:49
Actualizat: 27 09. 2018, 23:31
Peste 90 de bunuri au fost sigilate și lăsate în custodie până la clarificarea situației lor, iar 22 de tablouri, icoane, cărți de cult și piese de artă decorativă au fost ridicate pentru expertizare, în urma unor controale efectuate de Poliție la magazine de antichități, informează IGPR.

Măsurile au fost luate în urma controalelor făcute joi, la nivel național, de polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în colaborare cu cei de la Direcția de Investigare a Fraudelor, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

În privința a 93 de bunuri sigilate și lăsate în custodie până la clarificarea situației acestora, firmele controlate nu au putut prezenta acte privind proveniența acestora.

Referitor la cele 22 de bunuri culturale ridicate, polițiștii spun că vor fi făcute verificări în baza de date obiecte a Poliției Române și în cea administrată de OIPC Interpol a operelor de artă furate, întrucât există suspiciuni cu privire la proveniența lor ilicită.

Potrivit comunicatului, polițiștii au controlat 114 agenți comerciali care desfășurau activități de comerț cu bunuri culturale mobile, fiind identificate mai multe societăți comerciale care, deși aveau la vânzare bunuri cultural mobile, nu obținuseră autorizația prevăzută de Legea nr. 182/2000 republicată privind protejarea patrimoniului cultural național mobil. Din acest motiv, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.000 lei, fiind suspendată activitatea societăților comerciale vizate până la intrarea în legalitate.

De asemenea, polițiștii au făcut 29 sesizări către Direcțiile Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național cu privire la încălcarea art. 35 din Legea 182/2000 republicată, precum și cu privire la existența unor bunuri cu valoare de patrimoniu puse în vânzare în societățile comerciale verificate.

La aceleași controale, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale în valoare totală de 19.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 republicată privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și una, în valoare de 1.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 82/1991 privind contabilitatea.

De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

În cazul a trei societăți comerciale, polițiștii de la structurile de investigare a fraudelor continuă controlul privind modul de înregistrare în evidențele financiar-contabile a bunurilor comercializate, urmând a se sesiza în cazul constatării de infracțiuni de natură economică, se mai precizează în comunicat.

Cu prilejul controlului efectuat, de la una dintre societățile comerciale a fost ridicat un tablou despre care expertul în arte plastice care a însoțit echipa de polițiști a afirmat că este un fals după un bun cultural clasat. Asupra bunului în cauză se va efectua expertiza de specialitate, iar în funcție de rezultat, se va întocmi dosar penal.

Totodată, polițiștii au identificat patru persoane, din rândul deponenților bunurilor în regim de consignație, dar și dintre administratorii societăților comerciale controlate, față de care există suspiciuni că au achiziționat bunurile de pe piața neagră. Cu privire la acestea se vor face verificări și, în funcție de rezultat, se va proceda conform competențelor.

La acțiune au participat 91 polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, 62 din structurile de investigare a fraudelor, precum și 48 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, criminaliști sau specialiști din cadrul direcțiilor județene pentru cultură și patrimoniu cultural național, respectiv a Capitalei.