Peste 15.000 de pelerini așteptați la Prislop, la 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca

Publicat: 27 11. 2013, 11:21
Actualizat: 31 07. 2014, 14:49

Peste 15.000 de pelerini sunt așteptați, joi, la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, pentru a participa la manifestările religioase prilejuite de împlinirea a 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu, peste 90 de jandarmi, polițiști și pompieri vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică începând de miercuri după-amiază și până joi seară, la manifestările religioase de la Mănăstirea Prislop, prilejuite de împlinirea a 24 de ani de la trecerea în neființă a părintelui Arsenie Boca, în 28 noiembrie 1989.

„Măsurile adoptate de jandarmi, alături de polițiști și reprezentanții ISU Hunedoara, vor viza asigurarea unui climat de ordine și siguranță pentru toți credincioșii care vor sosi la Sfânta Mănăstire Prislop. Ne așteptăm la peste 15.000 de pelerini, iar unii dintre ei, care vin în pelerinaje organizate de biserici, și-au anunțat deja sosirea în zonă începând de miercuri seară”, a declarat corespondentului MEDIAFAX căpitanul Nicolae Răducu.

Pe drumul de acces către Mănăstirea Prislop vor acționa pentru fluidizarea circulației mai multe echipaje ale Poliției Rutiere, iar polițiștii le recomandă șoferilor să respecte indicațiile agenților de circulație și să parcheze autovehiculele în afara părții carosabile pentru a nu bloca șoseaua.

„În incinta mănăstirii, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase și vor realiza dispozitive de îndrumare a credincioșilor pe timpul pelerinajului la mormântul părintelui Arsenie Boca. În acest sens, jandarmii le recomandă participanților la această manifestare religioasă să respecte precizările organizatorilor și forțelor de ordine. În cazul în care observă producerea unor fapte antisociale, cetățenii se pot adresa direct jandarmilor și polițiștilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. La această manifestare religioasă, alături de jandarmii hunedoreni vor fi în misiune și efective ale Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de IJJ Hunedoara.

Joi se împlinesc 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, fost stareț al Mănăstirii Prislop. Pentru convingerile sale, preotul, născut în 1910, a fost arestat, torturat de fosta Securitate și apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, ardelenii îl consideră „sfântul neîncoronat al Ardealului”.