Peste 60 de persoane, la un marș al tăcerii desfășurat la Iași în memoria victimelor atentatelor de la Paris

Publicat: 11 01. 2015, 18:08

Acțiunea a fost organizată la inițiativa unui grup de studenți francezi veniți cu burse Erasmus la cele cinci universități de stat din Iași, iar tinerii s-au strâns de la ora 14.30 în Piața Unirii, purtând pancarte cu mesajele „Je suis Charlie” și „Noi suntem Charlie”.

Acestora li s-au alăturat cadre didactice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și reprezentanți ai Institutului Francez, iar cei aproximtiv 60 de participanți au plecat apoi într-un marș al tăcerii pe Bulevardul Carol I, spre Copou, până în fața Institutului Francez, unde au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor care au avut loc în Franța.

La finalul momentului de reculegere, în fața sediului Institutului Francez a fost instalat un panou alb pe care era scris „Hommage aux victimes” – Omagiu victimelor și pe care participanții la marș sau trecătorii au scris mesaje precum „Je suis Charlie”, „Noi suntem Charlie, noi suntem liberi!”, „Râsul înseamnă să fii liber!”, „Pentru țară și libertate”.

Franța a trăit 53 de ore de coșmar, de la atentatul comis miercuri la redacția Charlie Hebdo, până la luarea de ostatici sângeroasă de vineri, dintr-un magazin evreiesc din Paris.

În total, 17 persoane au murit în această serie de atacuri comise de trei jihadiști francezi, care au afirmat că s-au coordonat și care au fost uciși de forțele de ordine vineri seara.

Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, fiind revendicat de rețeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak și Siria. Printre victime se numără directorul publicației, Stéphane Charbonnier (Charb), și alți trei cunoscuți caricaturiști – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) și Georges Wolinski (Wolinski). Publicația Charlie Hebdo primise o serie de amenințări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed. Grupul terorist Stat Islamic a revendicat atentatul.

Frații Chérif și Said Kouachi – considerați autorii atacului comis miercuri la sediul revistei Charlie Hebdo – au murit vineri seară în confruntările cu forțele de ordine franceze la sediul unei tipografii din localitatea Dammartin-en-Goële.

Amedy Coulibaly, un islamist în vârstă de 32 de ani, a fost omorât în intervenția forțelor de ordine la un magazin evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului), unde a luat ostatici vineri. În cursul zilei de joi, Amedy Coulibaly a omorât o polițistă în zona Montrouge din Paris. Conform autorităților, el încerca să atace sediul unui post de televiziune situat în sudul Parisului. Suspectul avea antecedente penale, el fiind arestat o lună în anul 2010, după ce fusese prins având o armă automată de tip Kalașnikov.