Petru-Sorin Bușe, director Renault Tehnologie România, premiat la Gala Mediafax 2013

Publicat: 20 02. 2013, 21:59
Actualizat: 04 07. 2013, 08:29
Petru-Sorin Bușe, director Renault Tehnologie România, a primit "premiul pentru competență dovedită" miercuri seară, la Gala Mediafax 2013, care are loc la Ateneul Român din București.

Petru-Sorin Bușe, director Renault Tehnologie România, a primit „premiul pentru competență dovedită” miercuri seară, la Gala Mediafax 2013, care are loc la Ateneul Român din București.

Petru-Sorin Bușe a primit acest premiu „pentru că a reușit, împreună cu colegii români și francezi, să proiecteze mașini pe care le cumpără clienți în zeci de alte țări și pentru că este parte a unui proiect care a reinventat, cu aromă locală și talent global, industria românească de mașini”. În 2012 au fost lansate noile modele Logan și Sandero.

Premiul i-a fost înmânat lui Petru-Sorin Bușe de jurnalistul MEDIAFAX Ovidiu Tempea.

„Premiul acesta nu îmi aparține mie, ci celor 18.000 de angajați Renault din România care au reușit să impună Dacia în țară”, a declarat, la primirea distincției, Petru-Sorin Bușe.

Acesta a adăugat că se simte mândru că s-a născut în România și că este mândru de modul în care brandul Renault a fost implementat în țară.

Agenția de presă Mediafax, cel mai mare furnizor român de informație generalistă și de business, organizează, miercuri seară, Gala Mediafax 2013, eveniment dedicat valorilor și știrilor bune, în care sunt marcate principalele evenimente și sunt premiați eroii știrilor bune ale anului trecut.