Polițiștii din Dolj au tras focuri de armă pentru a opri un tânăr care conducea o mașină fără permis auto

Publicat: 23 08. 2015, 15:37
Actualizat: 22 08. 2017, 19:33

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Dolj, Amelia Barbu, sâmbătă, un echipaj de siguranță publică format din doi polițiști de la Secția 8 Poliție Rurală Rast a observat pe DN 55, în comuna Catane, un autoturism care se deplasa spre localitatea Negoi, condus de un tânăr de 24 de ani despre care oamenii legii știau că nu are permis auto.

„Polițiștii știau că (n.r. – tânărul de 24 de ani) nu are permis de conducere întrucât în cursul zilei de vineri fusese, de asemenea, depistat conducând același autoturism în comuna Catane, oamenii legii întocmind dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, a precizat Amelia Barbu.

În aceste condiții, polițiștii l-au somat pe tânăr să oprească mașina, însă acesta a refuzat și și-a continuat deplasarea, astfel că agenții au plecat în urmărirea lui, având semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de serviciu în funcțiune.

„La ieșirea din Catane, din cauza vitezei excesive cu care se deplasa și a lipsei de experiență, autoturismul condus de tânăr a părăsit șoseaua și a intrat într-un șanț de colectare a apei, apoi a lovit un copac, după care s-a răsturnat”, a mai spus reprezentantul Poliției Județene Dolj.

Ulterior, tânărul a ieșit din mașină și, profitând de faptul că la fața locului se strânseseră mai mulți localnici, a încercat să fugă.

Pentru prinderea acestuia, polițiștii au fost nevoiți să tragă două focuri de armă în plan vertical.

Astfel, tânărul a fost imobilizat de oamenii legii și dus la Poliție, unde i s-a întocmit un nou dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără să aibă permis de conducere.