Polițiștii din Timiș au confiscat peste o sută de tone de cereale și au dat amenzi de 5.000 de lei

Publicat: 17 11. 2012, 12:34
Actualizat: 26 09. 2014, 12:01

Polițiștii din județul Timiș au confiscat peste o sută de tone de cereale cumpărate fără forme legale de o societate din localitatea Carani de la o persoană fizică și au aplicat amenzi în valoare de 5.000 de lei, într-o acțiune de combatere a evaziunii fiscale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă de sâmbătă al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor și comisarii Gărzii Financiare au confiscat 113.040 kilograme de porumb și au aplicat amenzi în valoare de 5.000 de lei.

Cerealele au fost confiscate de la o societate comercială din localitatea Carani, județul Timiș, care în 9 noiembrie le-a cumpărat de la o persoană fizică, fără documente legale, cantitatea fiind lăsată în custodia unei alte societăți din aceeași localitate.

Deoarece societatea care a achiziționat cerealele nu a putut prezenta polițiștilor documentele legale, aceștia au dispus confiscarea întregii cantități și aplicarea de amenzi.