Ponta afirmă că, dacă ar fi în locul lui Băsescu, l-ar grația pe Gică Popescu: „Ce câștigă statul din faptul că Gică Popescu stă în închisoare?”

Publicat: 09 03. 2014, 22:05
Actualizat: 07 04. 2019, 19:27

Premierul Victor Ponta afirmă că i s-ar părea normal să fie aplicate prevederile constituționale privind grațierea în cazul fostului internațional Gheorghe Popescu, condamnat la închisoare cu executare în Dosarul transferurilor, și că el l-ar grația dacă ar fi președintele României.

„M-a dezgustat ura oarbă, stupidă, văzută la unii comentatori, că să ajungă toți în închisori. ce câștigă statul din faptul că Gică Popescu stă în închisoare ? (…) Nu știu ce va face președintele. Eu știu ce aș face eu, dacă aș fi președinte: da, l-aș grația”, a spus Ponta la România TV.

El a arătat că grațierea individuală poate fi acordată dacă persoana în cauză se află la prima faptă penală săvârșită, prejudiciul a fost recuperat și există o anumită recunoștință din partea societății.