Ponta, în Kosovo: Vom fi prezenți în continuare, noi nu suntem văzuți ca inamici de către kosovari

Publicat: 08 11. 2014, 18:20

„În Kosovo, și din punct de vedere al angajamentului nostru, cred că este bine să fim prezenți și vom fi prezenți în continuare, pentru că România poate să joace un rol important în păstrarea păcii și a dialogului. Noi nu suntem văzuți ca inamici nici de către kosovarii albanezi, nici de către kosovarii râsbi, pentru că nu am fost niciodată dușmanii lor în vreun fel”, a spus Ponta militarilor români din Kosovo.

El a adăugat că speră ca în curând să nu mai fie nevoie de prezența în zonă a forțelor de menținere a păcii, arătând însă că „probabil va mai dura puțin”.

Ponta le-a mai transmis militarilor că se încearcă asigurarea unui „statut pe termen lung” din punct de vedere financiar pentru militarii care se întorc din teatrele de operație.

Vineri, surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că premierul Victor Ponta și-a programat pentru sâmbătă o deplasare în Kosovo, pentru a se întâlni cu militarii români aflați în zonă și cu comandantul misiunii NATO (KFOR).

România participă în prezent la misiunea KFOR cu 68 de militari, la care se adaugă încă 128 de militari ca rezervă strategică. Armata României se află în provincia Kosovo, din martie 2000.

În urmă cu un an, după ce se pronunțase în favoarea unei recunoașteri rapide a independenței Kosovo, premierul Ponta, aflat la Washington, i-a spus vicepreședintelui SUA, Joe Biden, că în 2014 „nu se va întâmpla nimic” în ceea ce privește recunoașterea Kosovo, dar că în 2015 România va avea o poziție coordonată cu partenerii internaționali.

Ulterior, aflat la Tirana, în Albania, Ponta a afirmat că nu susține o parelelă între Crimeea și Kosovo și că problemele din regiune se vor rezolva atunci când Serbia și Kosovo vor deveni state membre UE.

Președintele Traian Băsescu însă, comentând la acel moment situația din Crimeea și din regiune, afirma: „Poate și premierul întelege că nu mai trebuie dat semnalul «Lăsați să plece președintele că recunosc eu Kosovo imediat»”.

El arăta, referitor la situația din Ucraina, că ne aflăm în fața unui precedent, nu neapărat identic, și anume cel din Kosovo. „Autoritățile locale din Crimeea se cramponează de el, în votul dat cu privire la independența Crimeei, și anume precedentul Kosovo”, a spus șeful statului.

„Poate și premierul înțelege că nu mai trebuie dat semnalul: «Lăsați să plece președintele, că recunosc eu Kosovo, imediat». Este o probă de slugărnicie, care nu își are rostul când privim la interesul național al României și la realitatea regiunii în care noi trăim”, a spus Băsescu.

Președintele a declarat, ulterior, întrebat de presă, că s-a referit la declarațiile premierului Ponta, care a spus că are altă poziție decât cea a președintelui cu privire la Kosovo. „O face nu numai public, o face și în discuțiile bilaterale”, a mai spus Băsescu.

Întrebat dacă are informații privind aceste discuții bilaterale ale premierului, pe tema Kosovo, președintele Băsescu a răspuns: „Altfel nu aș fi spus public.(..) I se pare că a fi extrem de flexibil îi poate aduce ceva. Eu pot să îi spun că atâta timp cât are în CV un plagiat și o lovitură de stat, e greu să fii un partener credibil, oricâte concesii ar face”.