Portofelul ambasadorului Rusiei, furat în timpul unei piese de teatru la Sibiu

Publicat: 11 06. 2018, 15:39
Actualizat: 26 03. 2019, 14:29

Surse din cadrul anchetatorilor au declarat pentru corespondentul Mediafax, că persoane necunoscute au sustras portofelul ambasadorului Rusiei în România Valeri Kuzmin, în timp ce asista, împreună cu soția, la o piesă de teatru sâmbătă seara, în jurul orei 21.30. Ambasadorul a depus o plângere în care a scris că, pe lângă o sumă de bani, mai avea în portofel și un card diplomatic.

Aceleași surse au declarat că ambasadorul avea în portofel aproximativ 500 de dolari, în bani românești și valută.

„În perioada 8-10 iunie, au fost înregistrate 5 plângeri privind infracțiuni de furt (telefoane mobile și portofele),” a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu. „Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, desfășoară activități de identificare a autorilor. Întrucât sunt dosare cu autor necunoscut, datele din anchetă nu fac obiectul publicității.”