PRECIZĂRI. Atacatorul din Glasgow: Un solicitant de azil sudanez cu probleme mentale

Publicat: 27 06. 2020, 18:59
Actualizat: 06 04. 2021, 20:22
PRECIZĂRI. Atacatorul din Glasgow: Un solicitant de azil sudanez cu probleme mentale / Sursă Foto: Profimedia

Autorul atacului cu cuțit de la un hotel din Glasgow era un solicitant de azil sudanez care prezenta instabilitate mentală, notează agenția de știri ANSA.

Bărbatul a prezentat semne de instabilitate mentală cu puțin timp înainte de atac

Agenția italiană citează Sky News și scrie că bărbatul a prezentat semne de instabilitate mentală cu puțin timp înainte de atac.

Solicitantul de azil, care a ajuns în Marea Britanie în urmă cu șase luni, s-a plâns de condițiile din hotel și avea îndeosebi probleme din cauza zgomotului. Atât de mult încât colegii săi de cameră, compatrioții săi, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la starea mentală a bărbatului cu o noapte înainte de atac.

Acesta sunase la un avocat de imigrări

În plus, bărbatul sunase la un avocat de imigrări. Două ore mai târziu s-a produs atacul.

Șase persoane au fost rănite, inclusiv un ofițer de Poliție. Ceilalți cinci au vârste cuprinse între 17 și 53 de ani, unul dintre ei fiind în stare critică.

Atacatorul a fost împușcat mortal de polițiști

Poliția Scoțiană a anunțat că bărbatul care a fost împușcat de polițiști după ce a înjunghiat mai multe persoane a murit.

Autoritățile au mai anunțat că șase persoane, printre care și un polițist, primesc îngrijiri medicale în spital după ce au fost rănite de agresor. Momentan, autoritățile nu au confirmat decese în rândul persoanelor înjunghiate, informează Reuters.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, s-a declarat „profund întristat de incidentul teribil de la Glasgow”.

Un martor aflat la fața locului a declarat pentru BBC că patru persoane ar fi fost luate de o ambulanță în urma atacului.