Prefectul de Sălaj, după ce incidența a trecut de 5: „Faptul că în rândul populației avem un rezervor de virus este o realitate”

Publicat: 01 11. 2020, 15:49
Actualizat: 06 04. 2021, 15:28
Prefectul de Sălaj, după ce incidența a trecut de 5: „Faptul că în rândul populației avem un rezervor de virus este o realitate” / Sursă Foto: Facebook, Prefectura Sălaj

 Județul Sălaj are cea mai mare rată de infectare cu COVID raportă la 1000 de locuitori- 5,1. Ca urmare a evoluției pandemiei pe teritoriul județului, autoritățile iau în calcul interzicerea circulației pe timp de noapte.

Județul Sălaj, primul din România care a depăşit 5 cazuri la mia de locuitori.

Întrebat despre măsurile care se impun de acum încolo, prefectul Virgil Țurcaș a afirmat că în județ sunt aplicate măsurile prevăzute la nivel național, dar nu se mai confruntă cu focare, ci cu o transmitere comunitară masivă.

„Trebuie să ținem cont de câteva aspecte foarte importante. Avem trei UAT-uri care reprezintă orașe și au o pondere foarte importantă în populația județului. Mă refer la Jibou, Cehu Silvaniei și Zalău, unde avem o incidență foarte ridicată, între 8 și 10 la sută. Trebuie să controlăm acolo”, a declarat prefectul, la Digi24.

„Faptul că în rândul populației avem un rezervor de virus este o realitate”, a mai spus Virgil Țurcaș.

Prefectul a adăugat că județul se confruntă cu o transmitere comunitară extinsă: „Nu mai avem doar focare. Practic, fiecare persoană cu care ne întâlnim poate fi suspectă”.

Interpelat pe tema măsurilor pe care intenționează să le adopte, prefectul a răspuns că autoritățile iau în calcul mai multe scenarii, una fiind limitarea circulației persoanelor după anumite ore, 22.00 sau 23.00.

Județele Cluj și Timiș, rată de infectare mare

În clasamentul indicilor de infectare, după județul Sălaj urmează Clujul cu 4, 87 și Timișul cu 4,29.

Municipiul București se situează pe locul patru în topul județelor cu cele mai mari valori, cu un indice de  3,79, în ușoară creșetere față de sâmbătă, când era 3,73.

Grupul de Cominicare Strategică a raportat duminică, încă 5.324 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, la nivelul întregii țări.