Premieră medicală în România: O femeie însărcinată diagnosticată cu cancer, operată. Fătul este bine

Publicat: 03 02. 2015, 21:57

Operația care a salvat două vieți este de tratament conservator al cancerului de col uterin în timpul sarcinii și a fost efectuată pro bono de doctorul Petre Brătilă, la Spitalul Euroclinic, în Capitală.

„Este o intervenție în premieră. Prin operația de tratament conservator al cancerului de col uterin oferim femeilor șansa nu numai de a conserva funcția reproductivă, dar și de a păstra o sarcină în evoluție, care poate fi dusă cu succes la termen”, a explicat Brătilă.

El a mai spus că, deși relativ rar, un astfel de caz, cum este cel al Dianei, în care o femeie însărcinată este diagnosticată cu o formă invazivă de cancer de col uterin, reprezintă o provocare și o situație extrem de complexă, atât pentru ginecolog, cât și pentru mamă.

„Este foarte important pentru o astfel de pacientă să nu ia decizia de a întrerupe sarcina, doar pentru că nu ar exista vreun tratament. În anumite situații, există o soluție atât pentru mamă, cât și pentru copilul nenăscut. Tehnica pe care am folosit-o se numște trachelectomie sau procedura de tratament conservator al cancerului de col uterin și este indicată doar în cazuri atent selecționate: în formele incipiente de boală, în care cancerul este localizat strict la nivelul colului uterin (stadiile IA și IB) și în care ganglionii pelvici nu sunt invadați de celulele canceroase”, a medicul Brătilă.

Medicul a mai spus că operația a fost foarte dificilă, atât din punctul de vedere al anesteziei, cât si al procedurii în sine, deoarece pe masa de operație erau doi pacineți simultan: mama și fătul.

„În săptămâna 13 de sarcină, fătul are aproximativ 6 – 7 cm de la creștet la șezut, fiind de mărimea unei mandarine. Această operație confirmă că acest cancer de col uterin în stadiu incipient poate fi tratat și în timpul sarcinii”, a precizat profesorul Petre Brătilă.

La fiecare cinci ore, o femeie moare în România de cancer de col uterin, o boală ce poate fi prevenită. Peste 3.400 de cazuri de cancer de col uterin sunt depistate, în fiecare an, în România, incidența fiind cea mai ridicată din Europa Centrală și de Est, conform unui raport întocmit în 2013 de Centrul Internațional pentru Informare HPV.