Premierul Victor Ponta împlinește astăzi 40 de ani

Publicat: 20 09. 2012, 12:20
Actualizat: 28 03. 2019, 12:28

Prim-ministrul Victor Ponta împlinește, joi, 40 de ani, în acest weekend fiind și zilele de naștere ale altor politicieni, liderul PNL Crin Antonescu împlinind vineri 53 de ani, iar fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, sâmbătă, 44 de ani.

Premierul Victor Ponta se află la Guvern, unde are întâlniri cu reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor, alte acțiuni oficiale nefiind menționate în programul său pentru ziua de joi.

Victor Ponta – născut la 20 septembrie 1972 – spunea, vineri, la Murighiol, că în PSD sunt mai mulți lideri născuți în zodia Fecioarei. „Suntem un partid condus de Fecioare (persoane aflate în zodia Fecioarei – n.r.)”, a afirmat el.

Anul trecut, Victor Ponta declara ziariștilor că de ziua sa a primit urări de la colegii de partid și de la adversarii politici și că își dorește să fie sănătos și să facă ceea ce așteaptă oamenii de la el în politică.

În 20 septembrie 2010, președintele PSD a ciocnit cu ziariștii un pahar de șampanie, la împlinirea vârstei de 38 de ani și le-a spus că i-a anunțat pe colegii de partid să nu îi aducă niciun cadou. „I-am anunțat că nu vreau cadouri, pentru că vreau să fie o zi normală de lucru. Cadoul cel mai frumos pe care l-am primit a fost faptul că mi-au respectat această dorință”, a spus el atunci, la sediul partidului. Cu toate acestea, au fost și colegi din BPN care nu au ținut cont de dorința lui Ponta, Ecaterina Andronescu oferindu-i acestuia o carte.

Vineri, 21 septembrie, este și ziua președintelui PNL, Crin Antonescu. Președintele Senatului împlinește 53 de ani.

De asemenea, sâmbătă, 22 septembrie, președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, va împlini 44 de ani.