Președintele, despre asumarea răspunderii Guvernului pe buget: Poate să funcționeze pentru orice lege

Publicat: 05 12. 2019, 13:38

„În condițiile unui guvern puternic minoritar este evident că asumarea răspunderii este o metodă de legiferare delegată care poate să funcționeze pentru orice tip de lege, constituția nu face diferențe între anumite tipuri de lege care pot fi să nu ar putea fi asumate de guvern, orice lege poate să fie prezentată cu o asumare a răspunderii guvernului.

Dar asta este strict o decizie a guvernului și dacă se va face, cu siguranță, veți primi această informație de la guvern și nu de la mine. (…)

Solicitarea mea pentru guvernul Orban a fost să vină cu un proiect de buget care acoperă necesarul pe anul viitor. Și evident să fie cât mai aproape de limita acceptată de deficit, de 3% din PIB”, a afirmat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă este de acord ca Parlamentul să nu mai dezbată bugetul, în condițiile în care au existat opinii divergente ale grupurilor parlamentare pe acest subiect, Iohannis a precizat: „Întotdeauna există opinii diferite pe tot felul de teme publice, nu doresc eu fac afirmații despre această chestiune dar va spun că ar fi constituțional și este posibil să își asume guvernul răspunderea pentru orice fel de lege”.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, că nu a vorbit despre o asumare a răspunderii privind Legea bugetului de stat pentru anul 2020, însă are ca obiectiv adoptarea acesteia în Parlament până pe 31 decembrie.