Președintele Iohannis S-A OPERAT la umărul stâng. În 2016, fusese operat la umărul DREPT

Publicat: 26 10. 2018, 10:36
Actualizat: 26 03. 2019, 00:34

Președintele Klaus Iohannis a fost internat joi, la Spitalul de Urgență Militar Central „Dr.Carol Davila” pentru o intervenție chirurgicală la umărul stâng, anunță Administrația Prezidențială.

„Intervenția s-a desfășurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune. Președintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuțiilor funcției, starea sa de sănătate fiind optimă,” precizează Președinția, într-un comunicat de presă.

Vineri dimineață, șeful statului a fost deja externat, dar a primit recomandări medicale privind planul de recuperare fizică.

„În cursul dimineții  președintele României a fost externat din Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, cu recomandări medicale privind planul de recuperare fizică, elaborat post-operator intervenției artroscopice minim invazive, practicate la umărul stâng,” au transmis reprezentanții unității spitalicești, printr-o informare de presă.

Șeful statului nu este la prima intervenție chirurgicală. În 26 aprilie 2016, el a fost operat la umărul drept tot la Spitalul Militar Central.

„În data de 26 aprilie, președintele Klaus Werner Iohannis a fost internat și operat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, la nivelul umărului drept pentru: impingement (conflict) subacromial drept, burșită subacromială dreaptă, leziune de tendon supraspinos. Intervenția s-a desfășurat artroscopic, a decurs în condiții optime, iar starea de sănătate a președintelui României este foarte bună,” precizau atunci reprezentanții spitalului. Klaus Iohannis anunța atunci pe Facebook, că de a doua zi își va relua activitatea la Palatul Cotroceni.

Alți doi dintre ceilalți președinți postdecembriști ai României au avut probleme medicale în timpul mandatului. În august 1994, Ion Iliescu a suferit o criză biliară (popular spus criză de fiere) și a fost urgent internat la Spitalul Elias, unde a doua zi, i-a fost extirpată vezica biliară. In decembrie 2000, proaspăt reales în fruntea statului, Iliescu și-a făcut o operație estetică, pentru a-și elimina câteva pete maronii de pe față, dar intervenția nu a fost recunoscută oficial. În februarie 2002, Iliescu a ajuns din nou la Elias, iar declarațiile despre motivele internării au fost neclare. În timp ce medicul Sorin Oprescu a pretins că președintele a venit pentru fizioterapie, purtătorul de cuvânt de atunci al Administrației prezidențiale, Corina Crețu, declara că avusese nevoie de o serie de investigații medicale. Ultima problemă medicală din timpul mandatelor prezidențiale ale lui Iliescu a apărut în aprilie 2002, când o viroză respiratorie l-a ținut în casă mai multe zile. Ulterior, fostul președinte a mai suferit câteva intervenții chirurgicale. În 16 mai 2005, la Spitalul Elias, i-au fost implantate cinci stenturi pentru lărgirea a cinci artere care îi irigau inima cu sânge. În iunie 2007, la Paris, i-a fost implantat al șaselea stent, apoi a urmat un tratament pentru zona Zoster. În 23 ianuarie 2012, tot la Elias, i-a fost extirpat un polip de colon.

Emil Constantinescu nu a avut probleme medicale deosebite în timpul mandatului, dar în octombrie 2005, i-a fost extirpată o porțiune de 30-35 de cm din colon, urmare a unei diverticuloze colonice, suferite în 1992.

În mai 2006, Traian Băsescu (președinte în funcție) s-a internat la Spitalul Elias, acuzând puternice dureri de spate. Avea o hernie de disc, pe care și-a operat-o la Spitalul Universitar din Viena, atrăgându-și o serie de critici pentru neîncrederea în sistemul medical românesc. Mai târziu, a povestit că a plătit 18.000 de euro pentru intervenție, din care 12.000 au revenit profesorului Engelbert Knosp, cel care a condus intervenția. În 8 septembrie 2007, Băsescu a fost operat la Spitalul Militar Central, pentru extirparea unui nodul benign de pe glanda tiroidă.