Prima cetate dacică din România care va fi reconstituită și organizată ca muzeu

Publicat: 18 05. 2013, 13:20
Actualizat: 06 02. 2019, 06:21

Cetatea dacică de la Cârlomănești, județul Buzău, va fi parțial reconstituită de arheologi și începând cu anul 2014 va deveni prima cetate de tip davă din țara noastră organizată ca muzeu în aer liber. ‘Estimăm ca în 4-5 ani să finalizăm lucrările, iar din 2014 după ce vom restaura unul din cele cinci temple descoperite și două-trei clădiri, cetatea dacică va putea fi vizitată de publicul larg’, a declarat în exclusivitate pentru AGERPRES directorul Muzeului județean Buzău, Sebastian Matei.

Tânărul arheolog intenționează ca la Cârlomănești să realizeze și un Muzeu al satului preistoric, prin reconstituirea locuințele populației autohtone din ultimele cinci-șase milenii.

‘Zona Cârlomănești a fost locuită neîntrerupt mai bine de cinci milenii, în urma săpăturilor arheologice putem reconstitui o locuință și anexele din Epoca pietrei, una, două locuințe din Epoca bronzului, cultura Monteoru, precum și o locuință din perioada migrației popoarelor’, a mai spus Sebastian Matei.

Potrivit directorului muzeului din Buzău, civilizația geto-dacilor de la Curbura Carpaților este de o originalitate aparte, în urma săpăturilor arheologice de la Cetățuia-Cârlomănești fiind descoperite cinci temple dacice, dintre care două cu absidă, dar și zeci de statuete antropomorfe și zoomorfe care constituiau obiecte de adorație. Concluzia este că dacii de la Curbură cultivau un fel de erezie, în constrast cu monoteismul practicat de ceilalți daci.