Prima demitere după tragedia din Colectiv. „Am aflat în direct. E o surpriză și pentru mine”

Publicat: 03 11. 2015, 23:22

Potrivit unor surse guvernamentale, premierul Victor Ponta a decis, marți seară, să-l demită, la propunerea ministrului Economiei, pe șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca.

Potrivit acelorași surse, în locul lui Dunca, Ponta a decis numirea secretarului de stat în Ministerul Economiei Bogdan Pandelică, cele două decizii nefiind încă publicate în Monitorul Oficial.

Șeful demis al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, spune că a aflat „în direct” că a fost demis.

„Am aflat în direct că am fost demis. Este o surpiză și pentru mine. Acum dacă Dacă ANPC este vinovată pentru tot ce se întâmplă rău în acestă țară, ne asumăm și această e vină…Eu nu cred că ANPC este vinovată”, a spus Dunca.

Întrebat când a făcut ultima dată un control la Clubul Colectiv, Dunca a afirmat că ANPC a primit o sesizare joi privind neconcordanțe de prețuri în local.

El a spus că inspectorii ANPC au mers la fața locului joi, dar nu au găsit pe nimeni, astfel că au lăsat o „invitație” pentru reprezentanții legali ai localului.

„Vineri trebuia să se prezinte reprezentantul legal al operatorului economic cu buletin, ștampila unității, aviz sanitar-veterinar, certificat constatator”, a declarat Marius Dunca, precizând că aceasta este procedura în cazul în care echipele de control nu îi găsesc pe reprezentanții firmelor.

„Noi nici nu am avut când să îl controlăm (localul-n.r.). Nu pot să încalc legile, nu pot să încalc procedura”, a adăugat șeful demis al ANPC.

Întrebat dacă regretă ceva din activitatea sa, Dunca a spus că a făcut „tot ce i-a stat în putință și tot ce i-a permis legislația ca să apere consumatorii”.