Prima ninsoare din această toamnă în Munții Făgăraș. Stratul de zăpadă ajunge la 3 centimetri. Drumarii au intervenit, deja

Publicat: 23 09. 2017, 16:30
Actualizat: 28 09. 2018, 19:20

Directorul Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că a nins, în noaptea de vineri spre sâ,bătă, în Munții Făgăraș, la altitudini de peste 1.800 de metri.

Stratul de zăpadă a ajuns la trei centimetri.

„A nins mai tare spre dimineață, la altitudini de peste 1.800 de metri. (…) În septembrie, și în anii trecuți, ningea noaptea dar ziua se topea. Nici zăpada asta nu va ține. E pământul cald. Ne așteptăm să ningă și la noapte, dar mai puțin”, a declarat Sănduloiu.

Potrivit acestuia, drumarii au intervenit pe Transfăgărășan.

„Au intervenit și cu plugurile, dar au dat și cu sare. E vreme rea. Turiști nu prea mai sunt, au dat bir cu fugiții din cauza timpului urât”, a spus directorul Salvamont Argeș.

Potrivit acestuia, în noaptea de vineri spre sâmbătă s-a înregistrat prima ninsoare de anul acesta în Munții Făgăraș.