Primăria Capitalei vrea să acorde vouchere de 2.000 de lei femeilor însărcinate

Publicat: 23 03. 2018, 14:18
Actualizat: 26 03. 2019, 15:32

„Prin acest proiect, femeile însărcinate vor beneficia, începând cu săptămâna a 10-a de sarcină, de vouchere în valoare de 2.000 de lei pentru cheltuielile cu analizele medicale nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate și pentru eventualele tratamente necesare nedecontate. Voucherele au fiecare câte o valoare de 1.000 de lei, acordându-se de două ori. După procesarea cererii, se acordă primul voucher în baza primei adeverințe medicale. După intrarea în luna a șasea de sarcină, se acordă al doilea voucher, în baza celei de-a doua adeverințe medicale”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, propunerea primarului general este argumentată, printre altele, prin rata scăzută a natalității.

„Anual, în municipiului București se nasc aproximativ 20.000 de copii. Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică în perioada 2010-2015 numărul nou-născuților vii, ai căror părinți au rezidența pe raza municipiului București, a scăzut, astfel că, dacă în anul 2010 s-au înregistrat 21.147 de copii, în anul 2015 s-au înregistrat 19.255 de copii. Având în vedere rata scăzută a natalități, se impune implicarea autorității locale în identificarea unor măsuri sociale suplimentare, care să influențeze creșterea natalității”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Dacă proiectul va fi votat de consilierii CGMB, voucherele se vor acorda pentru femeile care au domiciliul sau reședința în București – cu viza de reședință dobândită cu cel puțin șase luni de la data demarării proiectului.