Primărie din Bistrița-Năsăud, amendată cu 15.000 de lei pentru că a încercat să ascundă un depozit ilegal de deșeuri

Publicat: 14 05. 2021, 16:20
Actualizat: 14 05. 2021, 16:20
Sursă FOTO: Facebook - caracter ilustrativ

În timp ce Garda de Mediu luptă împotriva aruncării ilegale de gunoi și a importării de astfel de materiale, o primărie din județul Bistrița-Năsăud încerca să ascundă o groapă ilegală de gunoi aruncând pământ peste suprafața respectivă.

Primăriile și autoritățile locale ar trebui să fie un real sprijin pentru Garda d eMediu în combaterea gropilor ilegale de gunoi și a educării cetățenilor în privința aruncării gunoiului în locuri special amenajate, chiar și pe categorii atunci când este cazul. Însă unele primării acționează chiar împotrivă.

Acesta este și cazul Primăriei din comuna Prundu Bârgăului, din județul Bistrița-Năsăud, care a fost amendată cu suma de 15.000 de lei de către comisarii Gărzii de Mediu deoarece a luat decizia de a arunca pământ peste un depozit ilegal de deșeuri. Cu alte cuvinte, primăria încerca „să bage gunoiul sub preș” în loc să rezolve problema.

Autoritățile locale au încercat să mușamalizeze problema gropii ilegale de gunoi

Un tânăr care a declanșat o campania de ecologizare la nivelul municipiului Bistrița și pe care a extins-o la nivelul întregului județ a făcut descoperirea referitoare la depozitul ilegal de deșeuri.

Ulterior, acesta a solicitat primăriei din comuna Prundu Bârgăului să dezafecteze depozitul ilegal, însă cânda mers să verifice cum a fost rezolvată problema, tânărul a descoperit că de fapt autoritățile locale doar ascunseseră depozitul, aruncând pământ peste el.

Astfel, voluntarul Vlad Grigoraș a mers în zona depozitului ilegal, însoțit fiind de subprefecții Lorand Toth şi Attila Decsei, care au constatat că într-adevăr problema fusese mușamalizată. În consecință, a fost sesizată Garda de Mediu.

Comisarii au efectuat un control și au decis amendarea primăriei.

„În urma apariţiei în mediul online cu privire la deşeurile acoperite cu pământ de la Prundu Bârgăului, o echipă de comisari din cadrul CJGNM BN a efectuat un control pentru a verifica cele semnalate. Urmare a controlului efectuat din data de 13 mai la UAT Prundu Bârgăului, s-a aplicat sancţiune contravenţională pentru nerespectarea L.211/2011, în cuantum de 15.000 de lei”, a informat Garda de Mediu vineri, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de Facebook.

Controalele Gărzii de Mediu, intensificate

Garda de Mediu a intensificat controalele în ultima perioadă, iar în cursul zilei de vineri, 14 mai, la Constanța, autoritățile au fost în alertă după ce s-a constatat că tot mai multe containtee pline de gunoaie intră în România și totul din cauza faptului că procesarea tonei de gunoi în țara noastră costă doar 17 euro, față de circa 500 de euro cât este tariful în alte țări.

Și la punctul vamal Vama Veche au fost depistate transporturi de deșeuri, respectiv patru TIR-uri care transportau deșeuri de metal.

Structuri de crimă organizată fac presiuni pe punctele vamale din România pentru a introduce cantităţi tot mai mari de deşeuri în ţară, a declarat, joi, la Craiova, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Octavian Berceanu.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit într-un camion, miercuri, 12 mai, cantitatea de 16.860 de kilograme deșeuri din plastic, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.

Prin urmare, în timp ce România are propriile probleme în ceea ce privește depozitarea deșeurilor și distrugerea lor iar Garda de Mediu încearcă să oprească intrarea transporturilor de deșeuri în țară, unele autorități locale, în loc să încerca să rezolve problemele care apar referitoare la deșeuri, pe raza lor de acțiune, încearcă să mușamalizeze lucrurile.

Alte două primării, respectiv din Dumitrița și Monor, din Bistrița-Năsăud, au fost amendate cu 15.000 de lei, respectiv 5.000 de lei, în cursul săptămânii trecute.