Primele amenzi pentru fumători. Oameni prinși că fumează în parcuri pentru copii și gară, sancționați la Timișoara

Publicat: 18 03. 2016, 10:54

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Poliția Locală Timișoara, în prima zi după intrarea în vigoare a Legii antifumat, agenții acestei instituții au depistat și amendat cinci persoane care fumau în locuri publice.

„Polițiștii locali au aplicat, în cursul zilei de 17 martie, un număr de cinci sancțiuni persoanelor care nu au respectat prevederile Legii nr. 15/2016 privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun”, se arată în comunicat.

Astfel, doi bărbați care au fost depistați fumând la locul de joacă pentru copii din Parcul Carmen Sylva, în apropierea echipamentelor instalate pentru micuți, au fost sancționați cu câte 100 lei, o a treia persoană fiind sancționată după ce a fost depistată fumând în incinta Pieței Iosefin. Un alt bărbat a fost sancționat după ce a fost depistat fumând în Parcul Zurich, în locul destinat copiilor, iar un altul a fost depistat și sancționat după ce a fost surprins fumând în sala de așteptare a Gării de Nord Timișoara.

Conform sursei citate, amenzile pentru persoanele prinse fumând în locuri publice sunt cuprinse între 100 și 500 de lei, iar pentru persoanele juridice amenda este de 5.000 de lei la prima abatere, iar la a doua abatere amenda poate ajunge până la 10.000 de lei și suspendarea activității.