PROGNOZA METEO, 27 aprilie 2020. Vreme caldă, în general, dar și cu ceva ploi

Publicat: 26 04. 2020, 16:32
Actualizat: 26 04. 2020, 16:36
Gândul.ro îți oferă, zilnic, prognoza meteo (FOTO: Pixabay)

Meteorologii anunță o noapte cu ploi slabe în sud şi est, iar spre dimineaţă, mai ales în centru, o să fie brumă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei şi 10 grade Celsius pe litoral.

Luni o să fie soare, dar sunt așteptate și câteva ploi, la munte şi prin Dobrogea, iar noaptea şi prin vestul ţării.

Vântul rămâne puternic doar la munte, iar maximele se vor încadra între 14 şi 23 de grade Celsius, potrivit Mediafax.

Prognoza meteo pentru Bucureşti

În Capitală, noaptea va fi dominată de ceva nori și un vânt liniştit, cu 5 grade Celsius la periferie şi 9 grade Celsius în centru.

În prima zi a săptămânii, soarele va ieși la iveală, iar la amiază termometrele vor arăta 22-23 de grade Celsius.