Prognoza meteo de luni, 20 iulie 2020. Sunt așteptate ploi, tunete, fulgere, vijelii și grindină

Publicat: 19 07. 2020, 21:19
Actualizat: 20 07. 2020, 01:14
FOTO cu caracter ilustrativ

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie, sunt așteptate ploi, tunete, fulgere, vijelii, grindină și cantități de apă de 60 l/mp.

Pe râurile din jumătatea vestică a țării sunt așteptate inundații, la fel și în nord, centru, sud-vest, la deal și la munte.

Temperaturile minime se vor situa între 12°C în depresiuni și 22°C pe litoral.

Luni, 20 iulie, vremea va fi închisă, cu ploi, tunete, fulgere, vijelii, grindină și cantități de apă de 50 l/mp.

Este emis și un anunțat cod portocaliu de inundații pe râurile din jumătatea vestică a țării, iar în nord, centru, sud-vest, la deal și la munte este cod galben.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21°C în depresiuni și 29°C în sud și în sud-vest.

Prognoza meteo în București, pe 20 iulie

În Capitală, la noapte, vor fi averse, tunete, fulgere, vânt alert și minime de 17°C-19°C. Și luni vor fi condiții pentru averse, fenomene electrice și vijelii, iar maxima zilei va fi de 26°C-28°C, potrivit Digi FM.

În București, sunt așteptate ploi, de duminică după-amiază până luni seara.

Cum va fi vremea în toată țara în următoarele patru săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Pentru intervalul 20-27 iulie, dar şi în săptămâna 27 iulie-3 august, sunt anunţate averse de ploaie în cea mai mare parte a ţării, dar în special în regiunile vestice şi nordvestice.

Astfel, în săptămâna cuprinsă între zilele de 20 și 27 iulie, temperaturile vor fi mai mici decât cele specifice acestei perioade de vară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nordvestice, potrivit prognozei ANM.

Pe de altă parte, în sud-estul țării, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

„Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice, centrale şi nordice, dar şi uşor deficitar în nord-est. În restul teritoriului cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval”, se arată în prognoza anunțată de ANM.

Prognoza meteo până pe 26 iulie 2020

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 13 iulie, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.

Astfel, în intervalul 13-26 iulie 2020 temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade Celsius. Meteorologii au precizat și zonele, dar și perioada în care va ploua.

Prognoza meteo la munte, până pe 26 iulie

În prima săptămână media maximelor termice se va situa între 12 și 18 grade, iar a minimelor între 4 și 9 grade Celsius, iar în cea de a doua săptămână temperaturile maxime vor avea o medie cuprinsă între 16 și 21 de grade, iar minimele între 8 și 11 grade.

Vor fi posibile averse aproape în fiecare zi, dar mai ales la începutul intervalului, precum și până pe 21 iulie.