PROGNOZA METEO în weekend. Temperaturi de vară, dar și cu averse, pe 9 și 10 mai

Publicat: 08 05. 2020, 15:53
Actualizat: 08 05. 2020, 15:58
FOTO: caracter ilustrativ

Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă, cu mult soare și temperaturi maxime cuprinse între 18 și 25 de grade Celsius.

Scurte ploi vor mai fi, după-amiaza, la munte şi spre seară în nord-vest. Vântul nu va mai sufla deloc.

Duminică o să fie şi mai cald. Nori vor mai fi în nord-vest, unde o să plouă slab, iar în a doua parte a zile, vor fi averse cu tunete, fulgere şi vânt peste tot în ţară.

Maximele pornesc de la 17-18 grade Celsius, pe litoral, şi se opresc la 28 de grade Celsius, în Lunca Dunării.

Cum va fi vremea în Bucureşti, în weekend

Începem weekend-ul cu vreme caldă, ca de vară, cu 24-25 de grade Celsius, cu mult soare şi cu vânt slab.

Duminică o să fie şi mai cald, cu aproape 27 de grade Celsius la amiază. Așadar, mult soare şi vreme plăcută, chiar dacă spre seara sunt ceva șanse de averse, potrivit Mediafax.