Programul premierului Nicolae Ciucă la Bruxelles. Bogdan Aurescu și Cătălin Predoiu îl vor însoți pe șeful Executivului în vizita din 26 – 27 octombrie

Publicat: 25 10. 2022, 18:04
Actualizat: 25 10. 2022, 18:15
Nicolae Ciucă, premierul României

Premierul Nicolae Ciucă se întâlnește, miercuri, la Bruxelles cu Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, dar și cu președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, precum și cu alți lideri internaționali. În cadrul vizitei care va avea loc în perioada 26-27 octombrie 2022, premierul va fi însoțit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Iată programul lui Nicolae Ciucă la Bruxelles:

Miercuri, 26 octombrie

Ora 10:00   Întrevedere cu Iulia Matei, ambasador, reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană COREPER II

Ora 11:10     Întrevedere cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola
– Semnare în cartea de onoare

Ora 11:55    Întrevedere cu președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen

Ora 12:50   Întrevedere cu Dan Neculăescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant permanent al României la NATO

Ora 13:30   Întrevedere cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens  Stoltenberg

Ora 14:10   Conferință de presă comună susținută de premierul Nicolae-Ionel Ciucă și secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens  Stoltenberg

Ora 15:00   Întrevedere cu prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo

Ora 15:45   Participare la ceremonia de semnare a următoarelor documente bilaterale:
1. Acordul  bilateral de cooperare între Centrul Belgian de Cercetări Nucleare și Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH)
2. Memorandumul de înțelegere referitor la cooperarea în domeniul nuclear între Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) și Centrul Belgian de Cercetări Nucleare (SCK CEN)

Ora 15:55  Declarații de presă comune susținute de premierul Nicolae-Ionel  Ciucă și prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo

Ora 16:20 Întrevedere oficială cu Manfred Weber, eurodeputat, președintele Grupului PPE din Parlamentul European

Ora 18:20   Consultări cu reprezentanții comunității de afaceri române și belgiene

Joi, 27 octombrie

Ora 8:15 Întrevedere cu delegația europarlamentarilor români, în cadrul unui mic
dejun de lucru

Ora 10:00 Întrevedere cu Adina Vălean, Comisarul european pentru transport

Ora 11:00 Conferința de presă a prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă la încheierea
vizitei de lucru la Bruxelles

NOTĂ: Ora desfășurării evenimentelor este ora locală.