Proiectul care vizează interzicerea publicității la medicamente la radio-TV, avizat negativ de CNA

Publicat: 02 07. 2015, 17:18

CNA a analizat, joi, o adresă primită de la Guvernul României – Departamentul pentru Relația cu Parlamentul referitoare la propunerea legislativă de modificare a Legii publicității, în sensul interzicerii reclamelor pentru medicamente și tratamente medicale la televizune și radio.

Consiliul a decis cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți la ședința de joi (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) să avizeze negativ acest proiect.

Avizul Consiliului Național al Audiovizualului este consultativ.

Potrivit CNA, acest proiect nu ține seama de mai multe aspecte din directivele europene, pe care România, ca stat membru al Uniunii Europene, și-a asumat obligația să le transpună în legislația internă.

„Dacă tot vor să se ocupe de medicamente, măcar să se ocupe de suplimente alimentare”, a spus membrul CNA Monica Gubernat, cea care a condus ședința de joi a Consiliului.

CNA a primit pe acest subiect și un punct de vedere al Asociației Române de Comunicații Audiovizuale, care reunește principalele televiziuni și radiouri din România. Potrivit asociației, acest proiect de lege este o limitare atât a dreptului la informație al publicului, cât și a libertății comerțului.

Senatorul UDMR Vegh Alexandru a propus, într-o inițiativă legislativă, să se interzică publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase în programele radio-TV, dar și interzicerea reclamelor pentru farmacii care induce ideea că acestea ar fi un model pentru alte farmacii, după cum agenția MEDIAFAX a relatat pe 14 iunie.

Poiectul prevede că se interzice publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune.

Publicitatea pentru alte modalități decât cea explicită este permisă numai pentru produsele medicamentoase care se eliberează fără prescripție medicală, pentru care materialele publicitare vor fi aprobate de Agenția Națională a Medicamentului.

În propunerea legislativă se mai prevede că este interzisă publicitatea pentru farmacii difuzată în cadrul programelor de televiziune și radiodifuziune, care induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau un etalon pentru celelalte, precum și reclamele la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente. Comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor și tratamentelor medicale sunt interzise, se mai arată în proiect.

„Venim cu această inițiativă dată fiind amploarea pe care a luat-o publicitatea ascunsă la medicamente și influența negativă și înșelătoare pe care o are asupra populației, aspecte care se datorează, în general, publicității prin televiziune și radiodifuziune, surse de informații care ajung la un număr foarte mare de persoane”, susține inițiatorul, în expunerea de motive.

El mai apreciază că „automedicația poate duce la complicații grave de sănătate, iar pacienții nu ar trebui să se trateze «după ureche», în baza celor auzite la radio sau la televizor despre un medicament, exagerarea proprietăților terapeutice ale unor medicamente în cadrul reclamelor încurajând automedicația, prin inducerea în rândul populației insuficient educate medical a ideii că boli grave pot fi tratate fără intervenția medicului”.

Proiectul se află în consultare publică la Camera Deputaților.