Proteste paralele la Universitate, față de proiectul Roșia Montană și eutanasierea câinilor

Publicat: 11 09. 2013, 22:28

Două proteste au loc în paralel, miercuri seară, în Piața Universității din Capitală, unde s-au adunat peste 150 de manifestanți contra proiectului minier de la Roșia Montană, dar și peste 100 care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân.

Protestul față de proiectul de la Roșia Montană, ajuns în a unsprezecea zi, se desfășoară în zona fântânii de la Universitate, unde manifestanții au și pancarte cu mesaje contra exploatării gazelor de șist.

Unii dintre ei fac zgomot cu deja tradiționalele peturi umplute cu pietricele, iar unul bate într-o tobă.

Pe trotuarul de vizavi, în fața Teatrului Național, se află protestatarii care critică amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân adoptat marți de Camera Deputaților, care stabilește un termen de 14 zile în care animalele sunt ținute în adăposturi, după care, dacă acestea nu sunt revendicate sau adoptate, să fie eutanasiate.

Duminică seară, peste 7.000 de persoane care se opun proiectului minier de la Roșia Montană au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marș pe traseul bd. Nicolae Bălcescu – bd. Magheru – bd. Lascăr Catargiu – bd. Iancu de Hunedoara – Șoseaua Ștefan cel Mare – Calea Moșilor – bd. Carol.

La protestele de până acum din Capitală, manifestanții au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopții, bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar și un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat în Piața Constituției și în Piața Victoriei.

Protestele de la București, alături de manifestări similare desfășurate în alte orașe din țară, au început la 1 septembrie, după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.