PSD, ALDE și UNPR anunță majorități în 27 de județe

Publicat: 06 06. 2016, 19:14
Actualizat: 30 08. 2016, 15:54

Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat mulțumit de rezultatele obținute la alegeri, în contextul în care „ALDE nu e un partid înființat decât în urmă cu zece luni”, fapt ce a determinat existența unui „deficit organizatoric”, care s-a văzut și la vot.

„Ceea ce e important e bilanțul global și bilanțul global l-am făcut și noi acum, împreună cu colegii de la PSD. Suntem în măsură ca în 27 de județe să formăm împreună majoritățile în consiliile județene. Sunt 14 județe în care PSD are singur majoritatea, dar ne-am înțeles să intrăm în această majoritate lărgită. Sunt 11 județe unde PSD cu noi va face majoritate și încă câteva județe unde stăm să vedem cum putem alcătui majoritățile”, a declarat Tăriceanu.

La rândul său, Dragnea a afirmat că ALDE va primi un post de vicepreședinte în „toate județele unde PSD are majoritate”.

„Am avut o discuție foarte bună și cu Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin și cu Valeriu Steriu și, așa cum am anunțat, coerența funcționării din Parlament o vom transpune și în județe. Sunt 27 de județe unde împreună cu ALDE și UNPR facem majoritățile respective. În zilele următoare operationalizăm aceste negocieri. Nu cere nimeni posturi, doar le așezăm. În toate județele unde PSD are majoritate, ALDE va primi un post de vicepreședinte, chiar dacă facem majoritatea singuri, și în județele unde facem împreună. Asta înseamnă colaborare și constituirea unei majorități”, a afirmat Dragnea.

Întrebat dacă va încheia un nou acord cu ALDE, Dragnea a zis că nu va fi nevoie „de alte hârtii”.

„E acordul general de dinainte de alegeri. O alianță e bazată pe caracterul celor care fac înțelegerea. Sunt și tratate internaționale care au fost încălcate. Acum ne concentrăm pe constituirea majorităților din județe și din consilii județene”, a mai zis Dragnea.