Raed Arafat: Cazurile testate pozitiv sunt mai puține decât cazurile generale! Ce procent din populația României a fost deja infectată cu SARS-CoV-2, potrivit specialiștilor

Publicat: 16 10. 2020, 12:40
Actualizat: 06 04. 2021, 15:36
Raed Arafat: Cazurile testate pozitiv sunt mai puține decât cazurile generale

Raed Arafat atrage atenția că măsurile de protecție sunt importante în contextul în care se estimează că în realitate cazurile generale de îmbolnăviri sunt mult mai multe decât cazurile testate pozitiv cu noul coronavirus: „Este clar că avem persoane pozitive, contagioase, asimptomatice, care nici ele nu știu că sunt contagioase”, a spus secretarul de stat.

Din calculele specialuștilor reiese că 4,5% din populația României a fost deja expusă și infectată cu noul coronavirus, spune Arafat.

„Cazurile testate pozitiv sunt mai puține decât cazurile generale, din cauza asta se pun reguli. Dacă am fi siguri că cei pe care îi testăm sunt singurii pozitivi, nu am mai purta mască, nu am mai avea măsuri de prevenire. Este clar că avem persoane pozitive, contagioase, asimptomatice, care nici ele nu știu că sunt contagioase. Nu pot spune care e diferența, dar la un moment dat MS a dat prevalența pe parte de anticorpi de 4,5% – 5%. Asta înseamnă că 4,5% din populația României a fost deja expusă și infectată, dar mulți nici nu au știut, au crezut că e răceală simplă sau a apărut febra pe durată scurtă, dar ei au fost probabil infectați și au infectat și pe alții dacă nu au respectat regulile de prevenire”, a explicat Raed Arafat.

Potrivit șefului DSU, spitalele care îi îngrijesc pe pacienții bolnavi de Covid ajung  la capacitate maximă.

„Este normal ca celelalte să intre în faza următoare și se așteaptă să primească cazuri. Și nu vorbim de cazuri ușoare, ci de cele care au nevoie de oxigen și de tratament. Nu toate unitățile dețin spații, dar este normal să fie create circuite.”, a afirmat Arafat.

Arafat: Valul doi, pe plan european, pe emisfera nordică zicem, va fi pe durata iernii

Sezounul rece vine cu valul doi de infectări pe plan european, spune Raed Arafat, care menționează că este nevoie de impunerea unor reguli, pentru a outea ajunge pe un platou:

„Valul doi, pe plan european, pe emisfera nordică zicem, va fi pe durata iernii. Acum, cât de greu va fi pe perioada iernii, depinde de noi. Dacă reușim să stopăm creșterea, să ajungem pe un platou, să începem o descreștere, care durează, nu se obține imediat, clar putem avea situația sub control, cum am ținut-o în primul val. Dacă nu se respectă regulile, dacă sunt presiuni să nu se ia anumite restricții… Sunt unii supărați pe noi, că de ce s-au luat… Dacă continuăm în această logică ”de ce ne trebuie asta, de ce ne trebuie asta?”, atunci clar lupta va fi mult mai grea și cu o durată mult mai lungă. Deci depinde totul de modul în care lucrăm cu toții împruenă”.