Răspunsul familiei Regale britanice, invitată la funeraliile Reginei Ana

Publicat: 10 08. 2016, 18:14
Actualizat: 11 08. 2016, 15:00

„Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va fi reprezentată la funeraliile Reginei Ana de către Adam Sambrook, Însărcinat cu afaceri al Ambasadei britanice la București. Prințul de Wales va fi reprezentat de Contele Tibor Kalnoky”, potrivit unui comunicat de presă emis de Ambasada Marii Britanii la București.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a fost depus, marți după-amiază, în Holul de Onoare al Castelului Peleș din Sinaia și va rămâne aici până miercuri, la ora 18.30, când va fi transportat la Sala Tronului din Palatul Regal din Capitală. Toate evenimentele de la Peleș au caracter privat, publicul și presa neavând acces în Holul de Onoare pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.