Reacția lui Cioloș după ce Dragnea a spus că premierul ar trebui „să plătească” pentru cum a gestionat achiziția Cumințeniei

Publicat: 27 11. 2016, 18:43

”În timp ce domnul Liviu Dragnea nu mai poate de soarta Cumințeniei Pământului- nicio grijă, domnule Dragnea, procesul de achiziție decurge firesc, conform legii, pentru că acest guvern nu știe să facă lucrurile altfel și nici nu vrea să învețe de la PSD – la Guvern, „postacii” (citat Liviu Dragnea) lucrează. Pe scurt, zeci de specialiști IT, bursieri și voluntari, muncesc de zor pentru a face mai accesibil hățișul birocratic din administrația noastră, pentru a elibera statul din captivitatea unor firme care au încheiat contracte strâmbe pe vremea guvernului PSD”, a scris șeful Executivului pe Facebook.

El a făcut aluzie la contractele firmelor controlate de Sebastian Ghiță cu statul.

”Sper să avem posibilitatea să continuam acest mod de lucru și în anii care vin, cu soluții IT simple, inovatoare, în interesul oamenilor. Sistemele IT pot fi dezvoltate și altfel decât s-a făcut de multe ori până acum, când s-au irosit banii țării pentru firme de partid, prieteni și parteneri politici proprietari de televiziuni”, a conchis șeful Executivului.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă seara că premierul Dacian Cioloș va trebui ”să plătească” pentru modul în care s-a făcut achiziția Cumințeniei Pământului, afirmând că ”se pare” că procurorii au ridicat deja documente de la Ministerul Culturii în acest sens.

După ce un cititor i-a reproșat că vorbește ca un politician, iar ”magia tehnocrată s-a dus”, Cioloș a replicat: ”Magia sta in sinceritatea si onestitatea actelor noastre. Nu pot să las târâți in noroi oameni care vor doar să-si facă treaba. Spun doar lucruri in care cred, nu lucruri prin care să amăgesc. O să mă gândesc insă, la ceea ce ați spus”.

”Oamenii aceștia, care lucrează pe proiecte serioase, au fost calificați drept ‘postaci politici’ doar de dragul campaniei electorale. Și nu e cinstit”, i-a mai răspuns premierul unui cititor.

„Ne poate spune și nouă ce fac băieții ăia acolo? Ce au făcut până acum? De ce sunt plătiți din bani publici? De ce stau în clădirea Guvernului? Poate să ne arate până mâine ce au făcut? Să nu aibă impresia că, dacă au fost postaci sau au lucrat pe internet, aceste lucruri se șterg. Nu se șterg”, a declarat Dragnea în urmă cu o săptămână.

Premierul Dacian Cioloș a declarat la lansarea platformei GovITHub că Guvernul va oferi zece burse a câte 2000 de euro/lună unor specialiști IT care, fără să lase ”fagocitați de sistem”, să inoveze sectorul administrației publice, mult rămas în urmă din acest punct de vedere.