REFERENDUM 2012. Ministerul de Interne a eliberat aproape 17.000 de acte de identitate înainte de ziua votului

Publicat: 29 07. 2012, 12:33

Cu o zi înainte de REFERENDUMUL 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, ale cărui rezultate finale vor fi anunțate live de gândul, structurile de evidență a populației au eliberat 16.960 de cărți de identitate.

Dintre acestea, 1.658 sunt acte provizorii, iar 15.302 cărți de identitate, a explicat Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al MAI.

În București, sunt 24 de centre care eliberează acte de identitate, iar în țară 374.

Pe parcursul zilei de duminică sunt deschise, între orele 8.00 și 22.00, toate serviciile de evidență a persoanei, astfel încât cetățenii să-și poate ridica sau să le fie eliberate acte de identitate. Situația este similară și în ceea ce privește serviciile de pașapoarte, a informat, duminică dimineața, secretarul de stat în MAI, Ioan Nicolae Căbulea.