Regele Mihai I: Nelson Mandela a fost plămădit din virtuți rar întâlnite în lumea puterii de astăzi

Publicat: 06 12. 2013, 23:38
Actualizat: 01 10. 2018, 00:46

Regele Mihai I a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia morții lui Nelson Mandela, precizând că a aflat cu multă tristețe despre trecerea la cele veșnice ale acestui om de Stat plămădit din virtuți rar întâlnite în lumea puterii de astăzi.

„Am aflat cu multă tristețe despre trecerea la cele veșnice a lui Nelson Mandela, om de Stat plămădit din virtuți rar întâlnite în lumea puterii de astăzi. Nelson Mandela a stat drept în fața ororilor timpurilor Războiului Rece, plătind cu suferință fizică și morală pentru credința sa în libertatea omului și dreptul său la demnitate”, a declarat Regele Mihai I.

„Cu credință și altruism, el și-a iertat călăii, iar pentru aceasta a trebuit să îndure uneori dezaprobarea aliaților. Nelson Mandela a trăit aproape un secol, dăruindu-ne un exemplu de constanță și durată a iubirii de dreptate. Dumnezeu să-l odihnească acum în pace!”, a mai spus Regele Mihai I, în mesajul său, care este datat vineri, 6 decembrie, Palatul Elisabeta.

Fostul președinte sud-african Nelson Mandela a decedat, joi, la vârsta de 95 de ani.

O ceremonie națională în memoria lui Nelson Mandela va fi organizată pe 10 decembrie pe stadionul din Soweto, urmând ca înhumarea să aibă loc pe 15 decembrie, în satul său Qunu (sud), a anunțat vineri președintele Jacob Zuma, citat de AFP.