REVOLTĂTOR. Un medic a procreat cel puțin 60 de copii cu pacientele sale, fără permisiunea acestora. Cum s-a aflat totul

Publicat: 10 05. 2020, 18:48

Joey Hoffdman are fața ascuțită, dinții mari și ochii bulbucați și a știut mereu că nu seamănă cu frații săi.

Totodată, obiceiul său de a ține la ordine nu se împacă nicidecum cu familia haotică, scrie mirror.co.uk.

S-a simțit ca un „outsider” și a început să caute răspunsuri, chiar și pe scală genetică. A pășit într-un „câmp minat” al emoțiilor.

Joey a crescut în Rotterdam, Olanda și părinții nu i-au ascuns faptul că au avut nevoie de ajutor pentru a-i da viață. Tatăl lui – care mai avea doi copii dintr-o căsătorie anterioară – a făcut o operație reversibilă pentru vasectomie, de dragul mamei lui Joey.

„Mi-au zis că au mers la un medic, din cauza lui tata”, explică Joey, în vârstă de 33 de ani. „Au făcut procedura pentru că mama își dorea foarte mult să aibă copiii ei”.

Părinții lui Joey au fost convinși că spitalul era unul serios – și că mama băiatului a fost înseminată cu lichidul seminal al tatălui. Dar Joey nu a fost convins de aceste explicații: „Eram prea diferit de fratele și sora mea!”.

În timp ce tatăl lui Joey bea, se certa și era mereu dator, ba chiar vindea lucrurile copiilor pentru bani, Joey era calm și economisea pentru o viață mai bună.

În cele din urmă, la doar 15 ani, Joey l-a întâlnit pe primul său iubit, s-a mutat alături de el și a părăsit casa familiei, pentru totdeauna! „A fost cea mai bună decizie a mea!”, recunoaște Joey.

La 19 ani, Joey deținea o sală de fitness și avea o relație stabilă. Dar se gândea mereu la identitatea sa. În 2012, după moartea tatălui său, acesta a intrat într-o spirală haotică.

După ce a săpat alături de mama sa, înduplecată cu greu să-i ofere răspunsuri, Joey a descoperit un doctor, pe nume Jan Karbaat, care avea numeroase plângeri la adresa lui, deoarece ar fi folosit mostre greșite de spermă!

A văzut o poză cu medicul pe Google și a avut un fior rece pe șira spinării. „A fost ca un șoc electric. Nu îi vedeam fața, doar pe a mea. Același zâmbet, aceiași ochi. Am trimis poze prietenilor: „Tu ești aici, Joey?””

Joey l-a urmărit pe doctor, care, la 89 de ani, avea o sănătate firavă. La o săptămână, medicul Karbaat a murit.

Joey a căutat răspunsuri în altă parte, descoperind un grup de Facebook unde toți membri ar fi fost copiii doctorului Karbaat!

Ba mai mult, referitor la Moniek Wassenar, una dintre fetele de pe grup, a descoperit că are foarte multe în comun cu ea. Au făcut testul, care a confirmat că erau, într-adevăr, rude. „Poate că a făcut asta pentru bani, pentru că se credea Dumnezeu. La început, cred că doar a vrut să le ajute pe mămici să aibă copii”.

Luna trecută, Joey a vizitat mormântul lui Karbaat în Rotterdam. „Doar atât m-am putut apropia de el. Nu sunt responsabil pentru faptele sale rele, dar îl iert și merg mai departe. Merit măcar atât!”, conchide Joey.