ROMÂNIA a cumpărat peste 20 de tone de măști de protecție din Turcia. Unde vor fi distribuite

Publicat: 08 05. 2020, 23:13
România trimite materiale medicale către Liban, după explozia din Beirut (FOTO ilustrativ: Mediafax FOTO)

O aeronavă C-130 Hercules aparținând Forțelor Aeriene Române efectuează, vineri, 8 mai, un zbor pe ruta București-Istanbul și retur, pentru a aduce în țară aproximativ 21 de tone de materiale de protecție.

Acestea constau în 145.000 de măști de protecție tip FFP2 și aproximativ 150.000 tip FFP3, care au fost achiziționate de statul român, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISU), în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren.