România, în continuare pe locul doi ca număr de reclamații la Curtea Europeană

Publicat: 15 02. 2012, 10:17
Actualizat: 22 05. 2012, 12:28
România își menține locul doi ca număr de plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după Rusia, judecătorii acestei Înalte Curți condamnând anul trecut Guvernul de la București în 73 de cauze, iar anul acesta deja s-au pronunțat în 43 de dosare privind reclamații ale cetățenilor români.

România își menține locul doi ca număr de plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după Rusia, judecătorii acestei Înalte Curți condamnând anul trecut Guvernul de la București în 73 de cauze, iar anul acesta deja s-au pronunțat în 43 de dosare privind reclamații ale cetățenilor români.

La sfârșitul anului 2006, Agentul Guvernamental – reprezentantul statului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg – avertiza că finalul acestui an se anunță a fi unul covârșitor în sentințe favorabile foștilor proprietari, care nu și-au putut recupera imobilele naționalizate, revendicate în instanțele române.

Anul trecut, la CEDO s-au înregistrat 89.887 de reclamații, 22 la sută dintre acestea (adică 19.000) sunt cereri privind încălcări ce ar fi fost comise de autoritățile din Rusia, 12 la sută (10.800) privind România, zece la sută (9.000) Turcia.

În 2006, Curtea Europeană a înregistrat 4.583 de plângeri ale românilor, judecătorii admițând parțial 287 dintre acestea și care au fost comunicate Guvernului de la București, căruia i s-a solicitat puncte de vedere.

În final, 53 de plângeri au fost declarate admisibile (după etapa de filtraj), iar 2.323 inadmisibile sau au fost radiate de pe rol (unele ca urmare a înțelegerilor amiabile făcute de Agentul Guvernamental).

În cei 13 ani de la semnarea Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, Guvernul de la București a plătit despăgubiri de peste 4,5 milioane de euro către românii lezați în drepturile lor și care s-au plâns la Curtea de la Strasbourg. (Mediafax)