România, în topul țărilor unde se fac cele mai multe operații estetice

Publicat: 01 02. 2013, 17:17
Actualizat: 10 12. 2013, 16:49

România se află pe locul 25 în topul țărilor unde se fac cele mai multe operații estetice, însă pe locul 17 după numărul acestor intervenții la mia de locuitori, depășind Arabia Saudită, Marea Britanie și Thailanda, potrivit unui studiu internațional pe 2011, citat de The Economist.

Cercetarea a fost coordonată de Societatea internațională de medicină estetică (International Society of Aesthetic Plastic Surgeons – ISAPS), care și-a contactat membrii și a cerut sprijin societăților naționale în domeniu pentru a obține numărul de operații estetice făcute în fiecare țară în 2011.

În clasamentul alcătuit s-a făcut o diferențiere între intervențiile chirurgicale și cele neinvazive (peeling, injecții, epilare cu laser).

În total în 2011 au fost efectuate peste 14,7 milioane de astfel de intervenții de către medici, mai mult de jumătate nefiind dintre cele chirurgicale. Numai intervențiile cu botox s-au ridicat la trei milioane.

Topul include 25 de țări, România fiind pe ultima poziție, ca și în 2010, atât în ceea ce privește numărul de medici specializați în chirurgie estetică – 200, cât și numărul de operații făcute într-un an – 96.902.

În România, cele mai frecvente intervenții chirurgicale în 2011 au fost cele pentru mărirea sânilor (8.724), liposucția (7.316), blefaroplastia (5.498), rinoplastia (3.346) și lifting-ul mamar (3.082). Nu au lipsit nici operațiile de mărire a feselor (286) și remodelare vaginală (468).

România este precedată de Olanda și Australia, unde s-au efectuat 101.452 și respectiv 108.124 de intervenții chirurgicale și nechirurgicale. Pe de altă parte, cu un număr de 43.258 intervenții chirurgicale, România depășește Australia, unde în 2011 s-au făcut 40.427 de astfel de operații.

SUA conduce clasamentul țărilor în care se fac cele mai multe operații estetice, numărul anual al intervențiilor fiind de peste 3 milioane, fiind urmată de Brazilia (1,44 de milioane), China (1,05 milioane), Japonia (peste 952.000) și Mexic (peste 794.000).

Însă ținându-se cont de populațiile țărilor din top și raportând numărul de proceduri la mia de locuitori, în topul alcătuit după frecvența operațiilor estetice se află Coreea de Sud, Grecia și Italia, urmate de SUA, Columbia, Taiwan și Japonia.

România se află în acest top pe poziția a 17-a, depășind Arabia Saudită, Turcia, Marea Britanie, Argentina, Thailanda, Rusia, China și India.

Liposucția și mărirea sânilor se află pe primele două locuri în topul celor mai populare proceduri estetice chirurgicale, numărul acestora în 2011 fiind de 1,268 de milioane și respectiv 1,205 milioane. Acestea sunt urmate de blefaroplastie (corecția pleoapelor inferioare sau superioare), cu peste 703.000 de proceduri, abdominoplastia, cu peste 553.000 de proceduri, și rinoplastia, cu peste 553.000 de proceduri. Numărul operațiilor pentru micșorarea sânilor la care apelează femeile se ridică la 428.129.

În topul intervențiilor nechirurgicale se regăsesc cele cu botox (3,179 de milioane) și acid hialuronic (1,9 milioane), epilarea cu laser (peste 900.000 de proceduri), injecțiile cu grăsime (peste 455.000 de proceduri) și tratamentul cu laser IPL pentru piele (peste 454.000 de proceduri).