Românii sunt invitați să scrie „Cartea copilăriilor”

Publicat: 04 01. 2015, 11:50

„Cartea copilăriilor” va fi „un compendiu al inocenței, prospețimii și spontaneității, al trăirilor intense și a imaginației neîngrădite, al uimirilor descoperirii lumii”, se arată pe pagina de Facebook a acestei antologii.

În „Cartea copilăriilor”, coordonată de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, poate scrie oricine crede că are un episod interesant de povestit, din perspectiva copilului sau a părintelui, „căci rememorarea copilăriei este unul dintre cele mai frecvente, autentice și democratice acte omenești”.

„Talentul literar nu este obligatoriu, dar sinceritatea, da”, se mai arată pe pagina de Facebook.

„Așa cum spune și titlul, suntem de părere că nu există o copilărie standard, ci e văzută și trăită diferit de-a lungul istoriei, în spații geografice și sociale diverse. De aceea, fiecare copilărie are ceva special și prețios nu doar pentru cel ce o trăiște, ci și în context mai larg, chiar dacă, poate, se referă la aceleași lucruri: jocuri și jucării, locuri și momente speciale, sărbători și distracții, călătorii și tabere, prieteni, vecini și colegi, muzică și lecturi, relațiile cu frații, părinții și bunicii, emoții și pasiuni, obrăznicii și întâmplări riscante, școala, evenimentele de familie, animalele de companie, hobby-uri și multe alte lucruri”, se mai arată în descrierea proiectului literar.

„Cartea copilăriilor” se vrea, în egală măsură, o serie de documente subiective, personale, care să vorbească indirect despre epoci, mentalități sau evenimente istorice. Ele pot fi citite pentru a retrăi farmecul copilăriei, dar și în folosul studiilor din domeniul științelor sociale.

Textele, de maximum 8.000 de semne, pot fi trimise până la data de 1 martie 2015 și cele selectate vor fi publicate într-un volum colectiv, care va apărea la o editură importantă. Textele care sosesc până pe 15 ianuarie 2015 au șansa de a intra și în revista Dacia Literară, a Muzeului Literaturii Române Iași.

Persoanele interesate pot trimite textele la adresa de e-mail cartea.copilariilor@gmail.com sau pe pagina de Facebook a antologiei, www.facebook.com/carteacopilariilor, unde se și găsesc mai multe informații despre acest proiect.