Românii trăiesc de la un împrumut la altul: Mii de pensionari din Dolj se împrumută anual la CARP pentru achitarea datoriilor

Publicat: 12 01. 2020, 10:00

Casa de Ajutor Reciproc Pensionari (CARP) Craiova și-a început activitatea, în 2020, pe 8 ianuarie, iar în primele două zile, au fost acordate 40 de împrumuturi.

Pensionarii iau bani cu o dobândă de 11,8 la sută pe an pentru a-și achita impozitele, facturile, dar și pentru a face investiții în agricultură.

„Noi suntem pensionari, tataie. Cu asta trăim. Vreau să iau bani să plătesc facturile, gazele, pentru casă, pentru tot. Ne ajută foarte mult”, a declarat Florea Lungu, pensionar.

„De exemplu, acum am scos 60 de milioane (6.000 lei – n.r.). Am avut restanță la întreținere, plătesc impozitul, impozitul la pământ la locul de veci…”, a spus o altă pensionară

O altă pensionară a venit mai întâi să vadă câți bani poate primi. Nevoi sunt destule.

„Să vedem cât mi-o da. Îmi trebuie să iau semințe pentru răsadul de ardei, roșii, bălegar. „, a povestit o altă pensionară care dorește să se împrumute la CARP Craiova.

Reprezentanții CARP Craiova se așteaptă ca numărul solicitărilor să crească în următoarea perioadă.

„Acum, la început de an sunt niște sume mai mici. Sunt niște sume ca să treacă de perioada de iarnă, nu sunt sume mari, sumele mari sunt mai târziu, acum se mai acoperă unele găuri… pentru impozit. Cea mai mică sumă împrumutată este de 1.200 de lei, dar sunt și de 5.000 – 6.000 de lei”, a declarat, corespondentului Mediafax, Florea Marcu, director CARP Craiova.

Potrivit reprezentanților Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Craiova, instituția are în evidență aproximativ 20.000 de pensionari.

În 2019, 4.300 de împrumuturi au fost acordate de CARP Craiova.