Românul suspectat de infectare cu virusul Ebola, după ce venit din Nigeria, a fost diagnosticat cu altă boală

Publicat: 31 10. 2014, 10:14

Reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au informat conducerea Ministerului Sănătății că, în urma investigațiilor medicale, a fost infirmată suspiciunea de infectare cu virusul febrei hemoragice la pacientul transferat, joi noapte, de la Spitalul Județean de Urgență Constanța.

Conform specialiștilor, în cazul bărbatului s-a stabilit diagnosticul de malarie, a precizat Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă.

Pacientul a fost transferat de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” în stare critică, dar stabilă, a mai arătat MS.

Bărbatul suspectat de Ebola, în vârstă de 60 de ani, a fost dus joi noapte de la Constanța la Institutul „Matei Balș” din București, întrucât avea febră mare și nu se simțea bine, în condițiile în care se întorsese recent din Nigeria.

Un prim diagnostic, stabilit la spitalul din Constanța, a fost de malarie, însă pentru a fi făcute testele de laborator, a fost transferat în Capitală.

Înainte ca bărbatului să-i fie făcute testele, managerul Institutului „Matei Balș”, Adrian Streinu Cercel, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este foarte puțin probabil ca acesta să fie infectat cu Ebola, însă trebuie luate toate măsurile de izolare a pacientului, până când se va stabili diagnosticul.

„Întrucât a venit din Nigeria, s-a pus și problema că ar putea avea Ebola. Este, însă, foarte puțin probabil să fie vorba despre acest diagnostic, întrucât Nigeria a fost declarată de Organizația Mondială a Sănătății drept țară fără Ebola”, a spus Cercel.

Testele pentru Ebola se fac la Institutul „Matei Balș”, unde un etaj este izolat și pregătit cu 15 paturi pentru eventualele cazuri.