ROMEO ȘI JULIETA LA Mahmudia: Și-a împușcat iubita și S-A SINUCIS, convins că a omorât-o. Aveau UN COPIL de 4 ani

Publicat: 07 11. 2018, 22:59

Tragedia de la Mahmudia a avut loc în jurul orei 18:30, într-unul dintre magazinele sătești și i-a îngrozit pe localnici. Probabil din cauza geloziei, un bărbat de circa 40 de ani și-a împușcat iubita în față cu o armă de vânătoare. Când a văzut că partenera se prăbușește într-o baltă de sânge, și-a pus capăt zilelor. Tânăra a supraviețuit și a ajuns, desfigurată, la spitalul din Tulcea.

Cei doi trăiau de mai multă vreme în concubinaj, dar miercuri seară s-au certat. Discuția a degenerat, iar bărbatul și-a pierdut controlul, a luat arma și a împușcat-o în zona capului. Convins că a ucis-o, s-a împușcat. Femeia, în vârstă de 33 de ani, a fost rănită foarte grav și a fost transportată la spitalul din Tulcea.

Un copil de 4 ani a rămas orfan de tată, după tragedia de la Mahmudia. Mama lui e desfigurată și se zbate între viață și moarte. Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Bărbatul mai avea un băiat de 16 ani din primul mariaj.