SCENARIU. Virgil Musta: Riscul de a ne întoarce la carantinare există. Pacienţii vor avea de suferit de pe urma tuturor acestor nerespectări ale regulilor

Publicat: 07 07. 2020, 10:14
Actualizat: 06 04. 2021, 19:46
Medicul Virgil Musta: Dacă nu ne trezim în acest ultim moment, riscăm să luăm calea Italiei

Dr. Virgil Musta, medic primar de boli infecţioase, şef de secţie şi coordonator COVID la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara spune că riscul de a ne întoarce la carantinare există în contextul creșterii accelerate a numărului de cazuri de coronavirus. Totuși, medicul spune că putem desfășura activitățile din trecut, dacă respectăm regulile de distanțare.

Întrebat dacă există riscul să ne întoarcem la carantinare, medicul Virgil Musta a răspuns:

„Da. Nu ştiu care vor fi măsurile luate de responsabilii guvernamentali, dar există şi riscul acesta. Riscul cel mai mare, în schimb, este viaţa omului. Pentru că numărul de decese este direct proporţional cu numărul de cazuri, peste tot în lume. Deci, când sunt foarte multe cazuri, o proporţie de 5% decedează. Valul al doilea este, aşa, mai degrabă o împărţire teoretică. În sensul că, apare un prim val, apoi apare o perioadă de acalmie şi după aceea, din nou, al doilea val. Acum, perioada de acalmie a fost la noi o perioadă foarte scurtă şi au fost zone în care acalmia a fost reală, cum a fost, de exemplu, în Timiş. Noi nu am mai avut timp de patru săptămâni decât câteva cazuri şi eram pe o pantă descendentă, Aradul la fel şi cred că întreaga parte de vest a ţării. Dar au fost zone – cum este Bucureştiul care permanent a fost plin. Braşovul – dacă iniţial nu au avut multe cazuri – au început să aibă foarte multe, Suceava – a fost permanent pe locul I ca număr de cazuri şi este şi acum”, potrivit Adevărul. 

Virgil Musta: Se poate merge la terase, dacă se respectă regulile

Medicul consideră că trebuie să ne întoarcem la normalitate, îmsă aceasta va fi modificată, în contextul regulilor impuse de pandemie.

„Se poate merge la terase, dacă se respectă regulile. Adică, dacă într-adevăr, cei care stau la mese, respectă o oarecare distanţare – se păstrează acei doi metri – şi dacă stau chiar faţă în faţă, stau cu mască. Nu cred că este un risc major. În schimb, dacă stau aşa, înghesuiţi, faţă în faţă, persoane necunoscute, nu ştii cu cine iei contact şi dacă este sau nu contaminat şi poţi lua şi tu. Riscul creşte. Eu cred că orice activitate se poate desfăşura în nişte condiţii speciale sau în condiţii rezultate în urma evaluării riscului activităţii respective. Sunt trei reguli de aur în prevenţia infectării: distanţarea fizică, purtarea măştii şi igiena tegumentelor. Şi atunci, pornind de la acestea, pentru fiecare activitate pot fi evaluate riscurile şi felul în care se pot respecta aceste reguli, astfel încât să se reducă posibilitatea de contaminare. Riscul există, dar este minim. Şi nu cred că ar fi o problemă. Deci, noi trebuie să intrăm într-o perioadă de relaxare. Trebuie să începem să ducem o viaţă normală. Dar puţin modificată faţă de ceea ce am avut până acum. Şi asta trebuie ca lumea să înţeleagă. Nu trebuie să se înţeleagă că, dacă acum suntem într-o perioadă de relaxare, nu mai avem nicio regulă. Pentru că altfel, vedeţi ce se întâmplă!”, a declarat medicul Virgil Musta.

Virgil Musa, scenariu pentru perioada următoare

În ceea ce privește un scenariu pentru perioada următoare, medicul Virgil Musta este de părere că numărul de cazuri de coronavirus va continua să crească, iar pacienții vor avea de suferit din cauza nerespectării regulilor.

„Cred că numărul de cazuri va creşte. Să sperăm însă că vom putea stopa la timp aceste cazuri ,ca să nu ajungem în situaţia Italiei, a Franţei sau a Spaniei. Sau a SUA care, exact din acest motiv, au avut sistemele de sănătate copleşite. Sisteme care sunt mult mai performante şi cu o capacitate mai bună decât a noastră. Toate acestea se întâmplă de fapt, în defavoarea pacientului. Pacienţii vor avea de suferit de pe urma tuturor acestor nerespectări ale regulilor, pentru că ei se vor îmbolnăvi”, a declarat medicul Virgil Musta.