Scrisoarea lui Băsescu pentru Ponta și Iohannis. Ce propunere le face președintele

Publicat: 08 11. 2014, 14:22

„Președintele României a luat notă despre faptul că cei doi candidați și echipele lor de campanie nu pot conveni asupra unui loc neutru, în care să se desfășoare dezbaterea/dezbaterile dintre candidații pentru funcția de președinte al României, domnul Victor-Viorel Ponta și domnul Klaus Werner Iohannis. Convins că dezbaterile sunt esențiale pentru democrație și pentru buna informare a electoratului, precum și de faptul că dezbaterea/dezbaterile sunt dorite de cei doi candidați, președintele României, domnul Traian Băsescu, face următoarea propunere pentru desfășurarea dezbaterilor dintre domnul Victor-Viorel Ponta și domnul Klaus Werner Iohannis: discuțiile să aibă loc la Palatul Cotroceni”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, fiecare dintre cei doi candidați poate veni cu un număr între 50 și 70 de susținători, dezbaterea putând fi preluată de televiziunile naționale și locale în condiții egale pentru toată lumea. Totodată, moderatorii dezbaterii vor urma să fie stabiliți de cei doi candidați.

„De asemenea, menționăm că în perioada pregătitoare, dar și în timpul dezbaterii/dezbaterilor președintele României, domnul Traian Băsescu, nu se va afla în Palatul Cotroceni”, se mai arată pe site-ul Administrației Prezidențiale.